Urla. Se apleca ameninţător peste pupitru, speriindu-i pînă şi pe cei mai curajoşi dintre ascultători. Apoi cobora vocea, cînd voia să-i facă mai atenţi, pînă cînd erau nevoiţi să se aplece puţin înainte pentru a-l auzi, şi iar urla cu vocea lui gravă de bariton, de se cutremura întreaga sală.
- Sunteţi toţi nişte imbecili! Vă lăsaţi conduşi de instinctele voastre scîrboase şi nu realizaţi nimic. Cîte lucruri cu adevărat importante aţi realizat pînă acum? Ce va rămîne în urma voastră dupa ce veţi fi numai pămînt?
Se uita cu satisfacţie la acele capete plecate ce-l priveau umil, cerşindu-i parcă îndurarea. Toţi erau cuprinsi de-o atenţie bolnavă la fiecare cuvînt al lui. Fiecare dintre ei şi-ar fi dat viaţa pentru el, fără să clipească, deşi îi biciuia mereu cu vorbele lui ucigătoare
- Trebuie să vă treziţi o dată din starea de cadavre mişcătoare , spunea el şoptit. Împlinirea voastră ca fiinţe bipede se va realiza numai în clipa ultimă a revelaţiei supreme. Conştientizarea mizeriei în care vă aflaţi e primul pas spre mîntuire.
Atunci se produse acel incident ce urma să rămînă în memoria tuturor celor prezenţi ca o pată neagră pe conştiinţa lor:
Un tînăr, în primele rînduri, ascultase tulburat discursul vorbitorului. Stătea adus înainte, concentrat la fiecare cuvînt ce îi izbea timpanele. Un tremur uşor îi cuprindea treptat tot corpul. Ţinea mîinile încrucişate pe piept pentru a-şi stăvili emoţiile. Broboane mari de sudoare îi şiruiau pe faţa crispată. Din cînd în cînd îşi ştergea faţa cu o batistă albă şi privea discret spre cei de lîngă el.
Deodată se ridică şi cu un rînjet larg pe faţă scoate un pistol din buzunarul hainei. Îl îndreaptă spre predicator. Trage fără să clipească, răspîndindu-i pe tot pupitrul creierii amestecaţi cu ultimele lui cuvinte ce nu mai apucase să le rostească.
În clipa următoare zgomotul panicii se răspîndi în întreaga sală. Oameni călcîndu-se în picioare se îmbulzeau panicaţi spre ieşire. Ţipetele lor disperate se amestecau cu rîsul isteric al tînărului. Pămîntul se cutremura sub picioarele disperate ale oamenilor, iar geamurile vibrau în vacarmul de nedescris. Nimeni nu mai realiză următoarele bubuituri ale armei. Se auzeau tot mai repede şi mai aproape, şi se amestecau cu gemetele pline de sînge ale celor ce zăceau pe jos, pe băncile răsturnate sau agăţaţi de geamurile sparte. Tînărul trăgea în continu, fără să clipească, cu faţa luminată de un zîmbet isteric. A împrăştiat creiere şi sînge pe cimentul rece şi pereţii coloraţi, pînă cînd totul a încetat să mişte împrejur. Era ca un tablou hidos şi plin de pete.
Atunci s-a auzit ultima împuşcătură, iar faţa tînărului s-a deschis într-o gaură largă luminată de soarele sîngeriu ce pătrundea prin uşa larg deschisă de cei cîţiva norocoşi ce reuşiseră să scape. A căzut cu capul împrăştiat pe crucea pictată de pe pardoseală. Peste sala încremenită s-a lăsat sinistru liniştea.
Postat in gînduri negre | Lasă un comentariu »
De ce te-ai supărat? Tu singură ţi-ai zdrobit visele de faţă şi-acum rînjesti cu neuronii ştirbi la soare. Nu înteleg de ce-ţi jeleşti atîta cifrele, cînd ani întregi nu ai privit decît atomii.
Ai încercat măcar o dată să fi un leu născut din scoică sau vultur deghizat în corb? Să fi o sabie ce rupe vieţi în două, trei, sau mai multe cioburi? Să fi un semn de întrebare într-o cloacă de dorinţe?
Dar nu, tu te mulţumeşti să fi mereu doar praful de pe vorbe. Un simplu preş pe care îşi strivesc toţi monştrii noroaiele.
Regret şi-acum clipa în care ni s-au ciocnit rîurile. Mai bine nu se mai năşteau şi rămîneam doar noi doi, avortoni aruncaţi în izvoare…
Şi cît te căutam în fiecare noapte printre crucile goale, părăsite de cristoşii înviaţi. Nu voiam nici să te pipăi, nici să urlu: Mori!
Într-o zi, te voi trezi şi-ţi voi izbi gîndurile de toate stelele…
Acum, stau lîngă umbra ta şi te-adorm încet într-un cavou de flori albastre.
Postat in gînduri negre | 2 Comentarii »
Artist: Stereophonics
Album: Pull The Pin
Data apariţiei: Octombrie 15, 2007
Gen: Alternative Rock, Indie
Verdict: 3stele
RVU original aici
Deşi mulţi au spus că al şaselea album Stereophonics e un pas înapoi, cred că albumul e de ascultat. Nu e nimic entuziasmant, dar sunt cîteva melodii care merită să intre în playlistul fiecăruia: 2,3,5,6,7,12. Sunt genul de hituri “bryan adams” (în unele melodii vocea lui Kelly Jones seamănă izbitor cu a lui), uşor de cîntat în concerte, uşor de împlîntat în memoria ascultătorului, într-un cuvînt: uşurele. Deşi titlul promitea multe, albumul e cel mult un pas pe loc al formaţiei cu toate că aranjamentul muzical e mult mai elaborat decît în albumele precedente ale formaţiei. Dar tehnica interpretării nu poate înlocui percepţia de facil pe care o dă albumul în ansamblu. În cele din urmă e un album bunicel, de ascultata în maşină
Conţinut:
01. Soldiers Make Good Targets – violenţa e tv show-ul cu ratingul cel mai mare
02. Pass The Buck – pentru politicienii iresponsabili de la conducere: „You dont know what is right from wrong/All that you do is lie so/Just get out of my life”
03. It Means Nothing – cel mai important lucru în viaţă
04. Bank Holiday Monday – stare de mahmureală
05. Daisy Lane – moartea e aleatorie
06. Stone – amintiri despietrite
07. My Friends – maestrul către discipolii săi
08. I Could Lose Ya – condiţional-optativ cu referire la ea
09. Bright Red Star – despre una Mary
10. Ladyluck – predestinaţi
11. Crush – fantezii nocturne
12. Drowning – apologia hedonismului
Postat in un fel de RVUs | Lasă un comentariu »
