orbit de lumină mă îndrept spre semnele de întrebare de pe marginea drumului. vîntul spulberase firele aurii de nisip într-o mare aburindă de îndoieli ascunse. acum frunzele asfinţitului se amestecă pe urmele paşilor mei şi crează furtuni de răspunsuri inutile. drumul pe care merg e nesfîrşit ca noaptea din sufletul meu. pustiul de afară se întinde pînă dincolo de mine, în adîncurile negre ale haosului primordial. şi arşiţa soarelui înnegurat de timp îmi bate în tîmple ca un topor în ţeasta larg deschisă a spiritului meu.
mă întind la umbra îndoielii şi visez… întinderi imense de paturi cu oameni infectaţi de viaţă. unii se zbat şi se zgîrie pe toate ideile cu unghiile lor lungi din dejecţii neuronale. alţii plîng şi rîd cu măşti cariate de credinţe putrede. fiecare îşi ascunde sub pat bucăţi mari de iluzii expirate sperînd să nu fie surprinşi de ultima lor suflare. eu stau pe marginea patului şi mă injectez cu indiferenţă.
pe crengile copacului uscat corbii zîmbesc înţelegător deasupra leşului meu împietrit.
