La 2000 de ani de la ultima înviere oamenii au început să se sature de rugăciuni şi icoane, de lumînări şi îngeri căzuţi, de apocalipse televizate şi extratereştrii, iar plictiseala devine treptat duşmanul nr. 1 al omenirii. Nu mai ştim exact ce vrem de la viaţă aşa că ne pompăm zilnic în vene entertainment şi manele, visînd cu ochii deschişi şi tîmpi la maşini cu femei beton în ele, la vile şi excursii pe care nu ni le vom permite niciodată, la momentul în care vom fi daţi prima dată la tv şi vom deveni şi noi vedetele acestei naţii…
Unii dintre noi mai şi od-esc de atîta fericire şi cretinism. Îţi face unu o glumă că ai cîştigat 2 mii de euro şi crăpi pe loc de emoţie. Am ajuns în halul în care scopul nostru ultim în viaţă e o sumă de bani. Fie ea chiar şi infimă şi nemuncită. Nu e de mirare că în acest paradis al fraierilor se îmbogăţesc pe seama noastră tot felul de lichele cu chipul hîd şi burtos, iar noi rînjim veseli la soare, fără să mirosim grămada de fecale pe care ne-am aşezat vieţile.
Totuşi, speranţa moare ultima. Asta o avem în cantităţi incomensurabile. Alţii şi-ar fi tăiat de mult venele dacă ar fi îndurat atît de la istorie şi vremuri. Asta ne-a fost soarta şi norocul. Noi oricum n-avem nicio vină. Şi dacă tot nu mai avem ce face, ne căsătorim cu luna şi stelele, iar în aşteptarea morţii mai închinăm un păhărel şi ne plîngem poetic de milă.
Singura soluţie e să nu ne mai facem iluzii. Răspunsuri n-am avut şi nu vom avea niciodată. Şi peste 20 de mii de ani tot aici vom fi, tîrîndu-ne sănătoşi în aceiaşi latrină veselă a periferiei omenirii. Nemurirea ar fi pentru noi cea mai mare pedeapsă.
