A Place To Bury Strangers – I Know I’ll See You
-Alo!
-Da
-Tu esti?
-Da
-Scuza-ma ca te-am deranjat, dar voiam sa-ti aud vocea.
-Ti-am spus ca…
-As vrea sa te revad. Macar pentru cinci minute
-… s-a terminat. Ce nu poti sa pricepi din cuvintele astea?
-Nu te ener…
beep beep beep…
Alerga cu picioarele goale pe pamîntul rece. Simţea undeva în subconştient tăieturile pietrelor ascuţite şi zgîrieturile pamîntului îngheţat, dar nu le conştientiza durerea. Simţea fiecare parte a fiinţei dezintegrîndu-se înspre interior, bucată cu bucată, pînă la învelişul superficial al corpului. Era o implozie de proporţii atomice în urma căreia îşi închipuia că nu va ramîne nici o farîma de suflet şi spirit. O senzaţie stranie a unei animalizări involuntare, într-un crescendo paranoic, pînă la destrămarea totală a propriei umanităţi. Ar fi vrut cu disperare să se agaţe de aerul pe care îl respira, de crengile copacilor înfloriţi, de stelele ce atîrnau atît de aproape de pamînt încît îl orbeau cu albeaţa lor fadă, să se oprească odată din această fugă inutilă. Se închipuia stînd pe malul unui lac limpede de munte, visînd la nori şi la noapte, cu speranţa ineluctabilă a unui nou început. Cînd obosea se amăgea cu gîndul ca totul e doar un vis, un simplu coşmar din care va fi trezit odată de cineva….
Se mai oprea uneori, pentru cîteva secunde, acolo unde pamîntul nu o lua de nebun la vale, îşi trăgea răsuflarea sprijinindu-se de pomi ai cunostinţei binelui si răului, smulşi din rădăcină de vîntul năpraznic al apocalipsei. În acele momente de răgaz, se întreba îngrozit de ce nu a putut face ceva pentru a salva grădina edenului. Apoi totul o lua din nou la vale, cu o repeziciune înfiorătoare, transformînd iar si iar întreg peisajul în arhetipuri sculptate pe pietrele ascuţite ale piscurilor.
Se întîlnea cu oameni ce fugeau ca şi el fără o ţintă conştientă, unii mai dezorientaţi, alţii rostogolindu-se fără a opune nici o rezistenţă. Încerca să îi ridice , dar a observat ca e o mişcare inutilă care îl trîntea şi pe el jos, fără nici un ajutor pentru cei căzuţi. Atunci se ridica cu greutate şi îşi ştergea sîngele uscat de pe faţa crispată. Aceste acţiuni îl făceau din ce în ce mai pesimist, dar recurgea la ele ori de cîte ori voia să resimtă gustul acela special pe care o conştiinţă împăcată îl lasă în interiorul unui om. Ceva trecător, dar atît de intens încît, pentru o clipă se vedea trezit din acel coşmar ancestral într-o lume noua si fericită. Erau şi acestea repere care îl ajutau să meargă mai departe în lumea aceea golită de orice sens.
Cînd a văzut-o pentru prima dată alergînd alături de el, a crezut că e luminiţa unui licurici sau o stea căzătoare. Apoi s-a apropiat mai mult de ea şi i-a văzut globul acela ameţitor de cristal arzînd totul in jur.
S-a îndrăgostit pe loc de ochii aceia reci şi limpezi care contrastau aproape mistic cu văpaia nestinsă ce-o purta în piept. Ea l-a luat de mînă inundîndu-l cu gheaţa fiinţei ei.
- Te vreau lîngă mine! vocea-i avea sclipiri de jăratec printre buzele negre ca porţile noptii.
Nu mai ştia ce să-i răspundă, paralizat de admiraţie şi teamă. Ardea pe dinăuntru de-un dor inexplicabil deşi ţinea în mîna mîna ei rece ca de mort.
Se cufundau încet, încet, în acel ocean halucinant, de refulari uitate, indiferenţi la scrumul şi ruinele ce le lăsau în urmă. Acum nu-i mai păsa de semeni, de fum, de stele, nici de copaci uscaţi de curcubee. Se îmbăta nepăsător cu şoapta ei întunecată, ce-i picura in vene moarte si venin:
- Cu mine… mereu….
Urla. Se apleca ameninţător peste pupitru, speriindu-i pînă şi pe cei mai curajoşi dintre ascultători. Apoi cobora vocea, cînd voia să-i facă mai atenţi, pînă cînd erau nevoiţi să se aplece puţin înainte pentru a-l auzi, şi iar urla cu vocea lui gravă de bariton, de se cutremura întreaga sală.
- Sunteţi toţi nişte imbecili! Vă lăsaţi conduşi de instinctele voastre scîrboase şi nu realizaţi nimic. Cîte lucruri cu adevărat importante aţi realizat pînă acum? Ce va rămîne în urma voastră dupa ce veţi fi numai pămînt?
Se uita cu satisfacţie la acele capete plecate ce-l priveau umil, cerşindu-i parcă îndurarea. Toţi erau cuprinsi de-o atenţie bolnavă la fiecare cuvînt al lui. Fiecare dintre ei şi-ar fi dat viaţa pentru el, fără să clipească, deşi îi biciuia mereu cu vorbele lui ucigătoare
- Trebuie să vă treziţi o dată din starea de cadavre mişcătoare , spunea el şoptit. Împlinirea voastră ca fiinţe bipede se va realiza numai în clipa ultimă a revelaţiei supreme. Conştientizarea mizeriei în care vă aflaţi e primul pas spre mîntuire.
Atunci se produse acel incident ce urma să rămînă în memoria tuturor celor prezenţi ca o pată neagră pe conştiinţa lor:
Un tînăr, în primele rînduri, ascultase tulburat discursul vorbitorului. Stătea adus înainte, concentrat la fiecare cuvînt ce îi izbea timpanele. Un tremur uşor îi cuprindea treptat tot corpul. Ţinea mîinile încrucişate pe piept pentru a-şi stăvili emoţiile. Broboane mari de sudoare îi şiruiau pe faţa crispată. Din cînd în cînd îşi ştergea faţa cu o batistă albă şi privea discret spre cei de lîngă el.
Deodată se ridică şi cu un rînjet larg pe faţă scoate un pistol din buzunarul hainei. Îl îndreaptă spre predicator. Trage fără să clipească, răspîndindu-i pe tot pupitrul creierii amestecaţi cu ultimele lui cuvinte ce nu mai apucase să le rostească.
În clipa următoare zgomotul panicii se răspîndi în întreaga sală. Oameni călcîndu-se în picioare se îmbulzeau panicaţi spre ieşire. Ţipetele lor disperate se amestecau cu rîsul isteric al tînărului. Pămîntul se cutremura sub picioarele disperate ale oamenilor, iar geamurile vibrau în vacarmul de nedescris. Nimeni nu mai realiză următoarele bubuituri ale armei. Se auzeau tot mai repede şi mai aproape, şi se amestecau cu gemetele pline de sînge ale celor ce zăceau pe jos, pe băncile răsturnate sau agăţaţi de geamurile sparte. Tînărul trăgea în continu, fără să clipească, cu faţa luminată de un zîmbet isteric. A împrăştiat creiere şi sînge pe cimentul rece şi pereţii coloraţi, pînă cînd totul a încetat să mişte împrejur. Era ca un tablou hidos şi plin de pete.
Atunci s-a auzit ultima împuşcătură, iar faţa tînărului s-a deschis într-o gaură largă luminată de soarele sîngeriu ce pătrundea prin uşa larg deschisă de cei cîţiva norocoşi ce reuşiseră să scape. A căzut cu capul împrăştiat pe crucea pictată de pe pardoseală. Peste sala încremenită s-a lăsat sinistru liniştea.
